Dacă ai avea posibilitatea să alegi între o viață fără durere și o viață în care să simți durerea, ce ai alege? Dr. Paul Brand, autorul cărții „Darul durerii” a spus, fără nicio ezitare, că ar alege viața în care poate simți durerea. Răspunsul lui nu are scopul de a șoca, ci este bazat pe ani de cercetare și pe o mulțime de experiențe ale pacienților săi despre importanța durerii fizice pentru noi, oamenii.

Dr. Paul Brand și-a petrecut primii nouă ani din viață în India, alături de părinții lui, care au slujit ca misionari într-o zonă muntoasă (Kolli Malai) foarte periculoasă din cauza climatului și a prezenței țânțarului care producea malarie. Locuitorii din Kolli Malai nu aveau acces la serviciile medicale, așa că părinții lui Paul Brand, care aveau doar un curs de pregătire medicală, au fost imediat numiți „doctori” și, de-a lungul anilor, au avut de-a face cu o mulțime de cazuri și de boli pe care au învățat să le trateze sau le prevină, prin educarea oamenilor.

Pentru Paul Brand, munții Kolli au reprezentat paradisul. Acolo a învățat o mulțime de lucruri interesante și importante despre natură și despre durere. Durerea făcea parte din viața de zi cu zi și și-a dat seama că aceasta are prioritate înaintea unor lucruri esențiale cum ar fi somnul, joaca, mâncatul și lecțiile de la școală. Ca majoritatea locuitorilor din acei munți, și Paul Brand a avut malarie și a învățat să trăiască cu ea. Suferința era ceva obișnuit pentru oamenii din comunitatea în care locuia familia Brand, iar felul în care părinții lui i-au slujit pe acei oameni a avut un rol decisiv în alegerile pe care Paul Brand le-a făcut ca adult.

„Darul durerii” este o carte voluminoasă despre care aș putea scrie câteva pagini, pentru că este extrem de captivantă. Voi trece însă la momentul în care Paul Brand începe să-și dea seama despre cât de importantă este durerea și despre descoperirile pe care le-a făcut în timp ce lucra cu pacienții bolnavi de lepră. După finalizarea studiilor în medicină, Paul Brand s-a întors în India, în Vellore, unde a lucrat în calitate de chirurg generalist. În acest timp a tot văzut cerșetori cu mâinile, picioarele și fețele deformate din cauza leprei și a propus spitalului unde lucra să se ocupe de acești oameni. Răspunsul a fost negativ, pentru că toată lumea credea că lepra era contagioasă și niciun spital nu primea astfel de pacienți, astfel că toții bolnavii de lepră locuiau în leprozerii, fără familiile lor și aveau parte de o îngrijire precară.

Din acele momente, Paul Brand a început să cerceteze ce se întâmplă în trupul unui bolnav de lepră, iar descoperirile pe care le-a făcut au îmbunătățit mult calitatea vieții acelor oameni. Ceea ce îl contraria mult erau rănile și infecțiile pe care le vedea la pacienții cu lepră, chiar și la cei vindecați de această boală. Urmărindu-i pe cei care locuiau în leprozerie, Paul Brand a realizat că acești oameni nu simțeau durerea, ei neavând nicio opreliște în calea pericolului. Puteau merge kilometri întregi fără să simte durerea și astfel nu își schimbau poziția mersului; puteau pune mâna pe o plită fierbinte fără să schițeze niciun gest de disconfort; dacă lepra se instalase în zona ochilor, bolnavii nu simțeau nevoia să clipească, nu își puteau da seama dacă le-a intrat ceva în ochi sau dacă lumina e prea puternică și nu știau că trebuie să se protejeze. Pentru cei leproși, mâna, piciorul sau fața nu făceau parte din trupul lor, pentru că nu puteau simți nicio senzație. Pe lângă tratamentul rănilor, dr. Brand a început să își instruiască pacienții să se protejeze: le-a confecționat pantofi speciali, i-a învățat să clipească chiar dacă nu simțeau această nevoie, să își pună mănuși atunci când vor să atingă o cratiță, să facă pauze de la munca pe care o făceau pentru a evita suprasolicitarea și apariția rănilor.

Autorul cărții mărturisea că bolnavii care au înțeles importanța protejării au putut să ducă o viață normală, dar pentru cei mai mulți dintre ei, insistența doctorului de a avea grijă de niște părți ale corpului pe care nu le simțeau era fără niciun efect.

Cartea „Darul durerii” este o autobiografie plină de astfel de experiențe pe care dr. Paul Brand le-a trăit de-a lungul vieții ca fiu de misionar și ca medic. Prin descoperirile sale a ajutat mult la îmbunătățirea tratării bolnavilor de lepră și a evidențiat înțelepciunea cu care Dumnezeu ne-a creat; până și durerea, un lucru atât de neplăcut și nedorit în viețile noastre, este lăsată în noi pentru a ne transmite un mesaj: „Corpul folosește limbajul durerii pentru că acesta este cel mai eficient mod în care să îți capteze atenția”.

Deși e greu să ne gândim la durere ca la ceva bun, mesajul doctorului P. Brand este că nu am putea trăi liberi fără această senzație; am fi întotdeauna în pericol fără să știm acest lucru și fără să-l putem evita. Da, există dureri fizice greu de suportat și există boli de care ne e teamă, dar lecția pe care autorul a învățat-o a fost că „durerea nu trebuie să ne distrugă. Ea poate fi transformată.”

Dacă aveți ocazia să citiți această carte, v-o recomand mai ales în această perioadă în care auzim atât de des despre durere; s-ar putea ca lectura ei să fie un instrument bun prin care să vedem și o altă fațetă a suferinței.


Dr. Paul Brand și Philip Yancey, Darul durerii – un dar pe care nimeni nu și-l dorește, Oradea, Editura Scriptum 2020.                                                          

Andreea Ștefănică